Liniste.

As vrea sa ma iei in brate ca si cum nu s-a intamplat nimic..Ca si cum suntem straini dragi..sa faci asta cand ai nevoie ,intre noi sa nu existe amintiri.Vocea ei tremura in timp ce aburea geamul cu acea respiratie grea.Telefonul nu mai suna,pentru ca era inchis de multa vreme si oricum cine trebuia sa sune nu mai suna..Mergea spre cafeaua de pe biroul ei vechi,draperiile erau desfacute si ploua,picaturile mangaiau geamul.A pus mana,nu a simtit nimic,racoarea era in trupul ei de ani de zile..Ea uitase sa simta si se pierdea in carti,cafele,tigari si coca-cola.Precum negrul de la ochii,intins,asa era si trecutul ei,intins pana in prezent. Ea isi amintea,stia ce se intamplase si inca ii curgeau lacrimi..Cafeaua era calda,amara ..nu mai folosea zahar de mult..Si camera,camera era goala,nu avea pe nimeni. Isi scria in memorii..Am fost neliniste si am devenit intuneric.Ploaia era agitata,curata si..era dura asa cum ea fusese cu lumea din jur ..,,Am ranit atatea suflete,am iertat pe toata lumea si am uitat sa ma iert pe mine,de aceea sunt nelinistita,de aceea nelinistea imi va ramane dincolo de moarte.Vreau sa plec intelegi?,,Vocea ei tremurase ca niciodata.Se asezase la birou,mirosea cafeaua. Era atat de obosita incat ploaia parea sa spele fiecare urma a privirii ei,in trecut.In trecutul rece,plin de negru..era o visatoare. Ce se intampla cu visele atunci cand visatoarea moare?